Mă-ngână binele din suflet
Să plec din “minele” cel vechi
Şi să Îţi scriu aceste rânduri
Dintr-o durere de priveghi.
Mă mustră inima înceată
Să mă reped la pocăinţă;
Să sparg pietrişul dintre lacrimi
Să-mi ud obrajii-n suferinţă.
Răsare-atunci nădejdea-n suflet
Eclipsa de pe ochi se-nneacă
Şi mâna Ta cu semn în palmă
Spre mine, Doamne, se îndreaptă.
Îmi şterge lacrima adâncă
De-obrajii-mi înfloresc timid
Şi capu-mi plec la greutatea
Ruşinii că nu Te-am iubit.
Acestui dar al vorbei scrise
Slujesc smerit şi mă închin
Cu dor şi lacrimi îmi doresc
Atunci…în veci, să ne-ntâlnim!
Ramona Fărăian
nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut
RăspundețiȘtergere